Game of Thrones revine în 2017 cu un nou sezon! Fanii serialului Game of Thrones sunt foarte numeroși, iar această franciză a devenit atât de profitabilă pentru HBO, încât e greu de spus când se va termina. În același timp, un lucru este sigur, sezonul 6 nu va fi ultimul. Printr-o postare pe Twitter de pe contul oficial al GoT, tocmai ni s-a confirmat decizia oficială a celor de la HBO în ceea ce privește prelungirea serialului dincolo de sezonul actual. Astfel, aflăm că în 2017 va fi difuzat la TV, prin HBO Now și HBO Go, sezonul 7 din Game of Thrones. În principiu, această confirmare de finanțare din partea gigantului media nu ar trebui să vină ca o surpriză, având în vedere că realizatorii popularei serii au făcut mai multe referințe în trecut către sezoanele șapte și opt.Game of Thrones revine în 2017 cu un nou sezon

În altă ordine de idei, Game of Thrones are toate șansele să nu mai continue după sezonul opt, chiar dacă acela nu a fost momentan confirmat de HBO și vom fi nevoiți să așteptăm până în 2017 pentru respectivul gest. Nu trebuie să neglijăm nici posibilitatea ca sezonul 7 să fie ultimul difuzat vreodată, dar aceasta este puțin probabilă. La ora actuală, povestea din Game of Thrones la TV a depășit deja istorioarele din cărți, deși, nici până acum, nu respectase sființește litera scrierilor lui George R.R. Martin. Ca fapt divers, este foarte probabil ca serialul oricum să se încheie înainte de publicarea ultimelor cărți din serie. David Benniof și D.B Weiss, creatorii Game of Thrones pentru HBO au afirmat că povestea serialului nu ar trebui să se extindă dincolo de sezonul 8, cu mențiunea că deși toate sezoanele anterioare, inclusiv iminentul sezon 6 vor avea 10 episoade, sezoanele 7 ș 8 vor fi mai scurte. Momentan, fiecare dintre noi are întrebări legate de destinul lui Jon Snow, dar nu mai avem de așteptat decât până duminică pentru a afla răspunsurile.

Serialul Game of Thrones este, probabil, cel mai urmărit serial din toate timpurile. Cu toate că există fani care au citit deja cărțile și au urmărit episoadele existente de câteva ori, multe lucruri rămân neclare și pentru asta există acum serialul documentar ”After the Thrones”. Emisiunea, prezentată de Andy Greenwald și Chris Ryan, îl are producător executiv pe Bill Simmons și oferă o perspectivă amuzantă asupra detaliilor observate în cele mai recente episoade din Urzeala tronurilor. Andy și Chris vor împărțăși cu fanii tot ce trebuie să știe despre Westeros și nu numai.Game of Thrones revine în 2017 cu un nou sezon

After the Thrones le oferă miilor de fani ai serialului Urzeala tronurilor șansa de a analiza evenimentele și implicațiile fiecărui episod difuzat luni. Producția este un nou proiect HBO realizat de Bill Simmons. Prezentată de fanii Urzeala tronurilor Andy Greenwald și Chris Ryan, fiecare ediție din After the Thrones va diseca evenimentele din cel mai recent episod al serialului, în timp ce explorează politicile complicate și istoria poveștii epice despre duplicitate și trădare, nobilime și onoare, cuceriri și triumfuri. Combinând clipuri din episoadele recente cu opinii și prevestiri absurde, producția este rețeta perfectă post-Urzeala tronurilor pentru fanii dornici de informații amuzante și proaspete despre serialul preferat. After the Thrones este primul serial rezultat din parteneriatul dintre HBO și Bill Simmons, una dintre cele mai influente personalități din media și editorul fondator al Grantland. Noua producție HBO, Despre Urzeala tronurilor/After the Thrones, va fi difuzată la HBO în fiecare miercuri și va fi disponibilă și pe HBO GO. After the Thrones va fi difuzat la HBO din 27 aprilie, în fiecare miercuri, după reluarea episodului din Urzeala tronurilor și va fi disponibil pe HBO GO de marți, 26 aprilie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceti raspunsul * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.