În timp ce păstrează luciul metalic cunoscut, acest nou aerogel din aur este realizat aproape în întregime din aer şi are o serie de proprietăţi neobişnuite. Cea mai uşoară formă a aurului a fost creată de cercetătorii din Elveţia. Aceasta e compusă 98% din aer, aur de 20 carate şi proteine din lapte, iar proprietățile sale s-ar putea extinde mult mai departe de magazinul de bijuterii. “Aşa-numitul aerogel este de o mie de ori mai uşor decât aurul pe care-l ştim, este mai uşor decât apa şi aproape la fel de uşor ca aerul”, afirmă cerceătorul Raffaele Mezzenga, de la Universitatea ETH Zurich, Elveţia.

Mezzenga şi echipa sa au produs aerogelul de aur, creând o plasă tridimensională de aur făcută aproape în întregime din pori. 2% din acest material este aur, din care mai mult de patru cincimi este aur de 20 de carate, iar restul sunt şiruri de nanometri fragili şi proteine din lapte, potrivit Science Alert. Mai întâi, oamenii de ştiinţă au trebuit să încălzească proteinele din lapte până la producerea fibrelor, cunoscute drept fibre de amiloid, acestea fiind apoi amestecate cu o soluţie salină de aur. Fibrele s-au interconectat pentru a forma structura de bază, iar particulele din aur cristalizat s-au dizolvat în particule mai mici. Aceste componente au format o structură a aurului asemănătoare cu gelul. Cea mai grea încercare pentru cercetători a fost să solidifice soluţia, fără a-i distruge reţeaua fragilă creată de proteinele din lapte şi aur. O uscare simplă cu aer ar fi fost prea dură, aşa că au trebuit să-l supună unui proces lung şi delicat numit uscare supercritică, care este, de asemenea, folosit pentru a decofeniza cafeaua. „Când am schimbat condiţiile de reacţie, fiindcă aurul nu se cristalizase în microparticule, dar mai degrabă în nanoparticule mai mici, am primit drept rezult un aur de culoare roşu închis”, a declarat unul dintre membrii echipei, Gustav Nyström. În stânga, este o spumă din filamentele de proteine amiloidă fără aur, în mijloc este aerogelul din microparticule de aur, iar pe dreapta este aerogelul realizat din nanoparticule de aur. Aerogelul de aur poate face ca reacţiile chimice să aibă loc într-un ritm rapid. O altă aplicabilitate este în construirea noilor tipuri de senzori de presiune mică, folosind spuma de aur.
„La o presiune atmosferică normală, particulele individuale ale aurului obişnuit nu se ating, iar aerogelul de aur nu conduce electricitatea. Dar atunci când presiunea este crescută, materialul devine comprimat şi particulele încep să se atingă între ele, făcând materialul conductor.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceti raspunsul * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.